Giunti e alesul pentru banca lui Dinamo!** E campion al Italiei cu AC Milan și a fost recomandat de ‘Il Luce’

Giunti e alesul pentru banca lui Dinamo!** E campion al Italiei cu AC Milan și a fost recomandat de 'Il Luce'
  • Publicat:
  • Actualizat:

„Câinii” încearcă iar marea cu degetul și se aventurează
din nou la drum cu un antrenor italian.Federico Giunti (foto),
necunoscut ca tehnician, dar campion al Italiei cu Milan ca
jucător, este alegerea lui Dinamo pentru banca tehnică.
„Macaronarul” de 39 de ani a antrenat doar o dată, în Serie C1, dar
a fost recomandat de Mircea Lucescu.

Dinamoviștii și-au găsit în sfârșit un tehnician cu ștaif de
campion care să conducă echipa în sezonul viitor după ce în
ultimele săptămâni au sondat mai multe piste din străinătate. Cel
la care s-au oprit însă „câinii” este Federico Giunti, fostul
mijlocaș al Milanului și al lui Parma.

Campion
ca fotbalist, zero ca antrenor

La 39 de ani, Giunti întregește lista tehnicienilor din Italia
aflați la început de drum în cariera de antrenor. Practic, pentru
fostul mijlocaș, singurele aventuri ca tehnician s-au numit Perugia
și Foligno. La prima a pregătit echipa de tineret, Primavera pe
limba lui Dante, iar cu Foligno a activat în al treilea eșalon
fotbalistic din Italia.

Consiglierul lui
Ciobi

Pentru că are o experiență limitată, dar și pentru că nu cunoaște
mai nimic despre fotbalul din România, șefii „câinilor” studiază
varianta ca vineri, când roș-albii ar vrea să-l prezinte pe Giunti,
să nu fie numit oficial ca antrenor. Italianul va conduce
antrenamentele, va avea putere de decizie totală, ca orice
tehnician obișnuit, însă titulatura funcției sale va fi alta, ceva
de genul observator tehnic sau chiar director tehnic. El va fi
ajutat oricum de Ciobotariu, care va fi un secund cu atribuții
sporite și, se pare, conform zvonurilor din vestiar, și de Renzo
Rossi.

„Il luce”
l-a luat de la Brescia

Numele lui Giunti nu a apărut întâmplător pe agenda lui Nicolae
Badea. Președintele CA al lui Dinamo, cel care s-a ocupat personal
de alegerea celui care va conduce echipa roș-albă în sezonul
viitor, s-a consultat, printre alții, și cu Mircea Lucescu.
Tehnicianul lui Șahtior l-a avut elev pe Giunti la Beșiktaș, unde
l-a transferat de la Brescia. Împreună au câștigat campionatul în
Turcia, după care au plecat amândoi. Lucescu în Ucraina, iar
italianul la Bologna.

Doi pe
bancă? Exemplul suedez

Varianta pe care Nicolae Badea o studiază, anume un duo tehnic
format din Giunti și Ciobotariu, nu ar fi o premieră pentru lumea
fotbalului. Primii care au apărut cu doi tehnicieni oficial
principali pe bancă au fost suedezii, care la propria națională au
instalat cuplul Tommy Soderling – Lars Lagerbäck. Cei doi au
antrenat Suedia în perioada 2000 și 2004, reușind o optime de
finală la CM 2002 și un sfert de finală la EURO 2004.

Jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent reporter special și realizatorul emisiunii EXCLUSIV DINAMO de la ProSport. Ziarist acreditat la clubul Dinamo București încă din anul 2004, Cătălin Mureşanu este autorul a mii de articole, interviuri, reportaje, cronici pe care le-a scris pentru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Salarii îngheţate şi tăieri la stat. Măsuri dure după ce economia arată tot mai rău: datoria a depăşit 50% din PIB, iar deficitul e deja peste 3%
Salarii îngheţate şi tăieri la stat. Măsuri dure după ce economia arată tot mai rău: datoria a depăşit 50% din…
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Jurnalista care s-a iubit cu Ion Ţiriac, apariţie răvăşitoare pe plajă. Este cu 31 de ani mai tânără decât miliardarul
Jurnalista care s-a iubit cu Ion Ţiriac, apariţie răvăşitoare pe plajă. Este cu 31 de ani mai tânără decât miliardarul
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Se termină războiul. Putin și Xi Jinping au căzut de acord: Pacea va fi restabilită
Se termină războiul. Putin și Xi Jinping au căzut de acord: Pacea va fi restabilită
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×